de mine.si el

A fost o data ca niciodata... Acum de curand, intr-o alta dimensiune, paralela cu lumea noastra si cu celelate lumi cunoscute si necunoscute, in lumea inimilor celor ce iubesc, probabil ca intr-o alta viata, care poate ca nu existat niciodata, doar in imaginatia mea, traia un imparat..
Acel imparat nu semana cu nimic din ceea ce a facut umbra pamantului, fusese nascut din foc si apa, un fel de Pandora pentru Epimetheus...Era un imparat cu priviri de sticla, care aruncau sageti in cei ce`l vedeau in miezul zilei, cu corp fluid, izvorat din cele mai adanci izvoare si hranit cu cele mai puternice ploi si furtuni, cu suflet de stanca dar atat de milos. Stapanea un regat mare pe care el l-a construit din lacrimi si sunete de chitara. In regatul sau florile i sa supuneau si infloreau tot mai tare pe unde trecea. Soarele incerca sa-si arunce razele doar peste regatul sau. Animalele ii erau prietene. Dar nimeni nu stia asta. Din afara, regatul lui arata ca o bucata de pamant, cu mlastini, corbi, furtuni si multa ceata.
Trecut prin multe, a invatat cum sa-ai transforme chipul dupa bunul plac al lui, pentru a se apara de zmei si pentru a-l ajuta sa cucereasca regatele vecine, sa-si castige admiratia printre ceilalti imparati si pentru a se ridica deasupra tuturor plutind pe un nor efervescent din aburi de absinth...
Imparatul, fiind o buna bucata de timp singur a ajuns sa fie egoist. Si nu vroia asta, si se lupta zi si noapte cu Egoismul. Nu iubea pe nimeni in afara de propria lui persoana si avea mereu nevoie de aplauze si de public. Nu regreta niciodata nimic, considerand ca tot ceea ce i se intampla era din vina altora, el fiind mereu cel ce ateriza in picioare. Prefera sa raneasca pentru a nu fi ranit si isi atingea mereu scopul indiferent pe cate cadavre trebuia sa treaca pentru a ajunge la el.
Si desi toata lumea stia ce fel de om e cu totii il cautau si-l vroiau langa ei. Era totul o hipnoza sau pur si simplu tentatia celui ce are ceva de ascuns. Era ca un drog.
In cealalta parte a vietii isi traia zilele o fecioara frumoasa,gingasa si,uneori.pura,o fecioara care trecuse prin multe si se ridicase mereu, precum soarele la rasarituri. O fecioara facuta din prima zapada si din raze de soare. Un fel de Erato,muza vietii ei proprii. Fecioara a fost rapita de un zmeu timp de 6 sase luni in care se luptase cu el. Pana la urma a reusit sa il doboare iar odata cu lacrimile ei rasareau culori si curcubeuri inaltate pana la nori; se asezase primavara peste regat. Pana si zeii se uitau la dulcea candida domnisoara si li s-au inmuiat inimile. Hemera s`a luat de mana cu Nyx pentru fecioara, si i`au dat puterea sa zambeasca din nou. I-au transformat ochii in oglinda. Intr-o oglinda atat de limpede si in care te puteai uita si ziua, si noaptea. Dar nu i`au spus pentru ce...
Fecioara alerga peste regate si radea, culegea flori si le impletea in curcubee si in picaturi de iubire. In urma ei era totul colorat si vesel. Animalele, plantele, universul tot se bucura sa o vada. Era atat de fericita si de naturala in ceea ce facea...matura si-n acelasi timp prea naiva; intarita dupa lupta grea cu zmeul si totusi atat de tare ranita in orgoliu si iubire. Cu un amestec de calitati esentiale dar inca cu ranile deschise i-a cucerit privirea de sticla a imparatului.
Si din acea zi, pentru fecioara lumea s-a oprit in loc si s-a invartit in sensul invers cunoasterii ei. Totul era atat de nou, atat de frumos si de nesigur incat ea a renuntat la ceea ce stia despre imparat si de regatul lui. A ales sa il cunoasca prin ea..ochii ei transformati in oglinda il fermecau tot mai tare pe imparat pentru ca se putea vedea mereu in ei..dar fecioara nu`l lasa sa se priveasca singur,adauga si ea ideile ei si imparatul nu se satura sa se priveasca prin ochii ei.
In schimbul acestei priviri, fecioara a prins curajul sa straluceasca unde nu putea si a renuntat la rautatea sadita in ea de zmeul cu care s`a luptat din prea multa iubire..a vazut cum e lumea la curtea poetului ei,i`a cunoscut printii si printesele,se simtea intreaga cu el si cu fiecare apus de soare era tot mai fericita
Dar imparatul nu era o ploaie linistita de primavara,era furtuna din mijlocului oceanului.fecioara innota impotriva curentului dar nu`i pasa atata timp cat iubitul ei se transforma in Oceanus pentru ea si nu`i pasa de nimfele ce`l inconjurau. Insa Moirele i`au jucat o festa fecioarei si l`au transformat pe imparat intr`un pocal de aur care stralucea prea tare pentru ea. Fecioara,insa,era naiva si n`a vazut stralucirea..plina de incredere s`a varsat in pocal,dar n`a duarat mult pana cand pocalul a varsat`o`n ocean,imprastiindu`i esenta prin infinitul marin.
Apoi pocalul s`a transformat intr`un phoenix si a zburat departe de apa,de fecioara si de tot ce`a fost,lasand in urma lui doar o flacara ce se oglindea in picaturile amare ce ramasesera din fecioara,la fel cum imparatul se oglindea in ochii ei.
Si totul s`a terminat mai devreme decat ar fi fost nevoie sau mai tarziu decat ar fi trebuit ...