...si...nu ne vedea nimeni. Poate doar cerul. Era negru,infricosator de negru. Mi se parea ca e marea..aproape ca ii simteam gustul sarat. Simteam o pornire ciudata sa ma arunc in el. Luna a deschis un ochi. I`am zambit si am rugat`o sa taca. Sa tina totul secret. Mi`era frica sa nu se afle. Cu oamenii m`as fi descurcat,nu`mi pasa. De ploi,vise,ganduri si curcubee mi`era mie frica. Le iubeam dar poate ca ele nu intelegeau.
Stelele radeau de mine. Sau de noi? N`am inteles de ce. Poate de vina era aerul. Sau licuricii. Nu stiu. Eram ametita. Pietrele din jurul meu chicoteau si ele. Le intelegeam,firele de iarba spuneau o poveste amuzanta. O auzisem si eu candva..demult. Poate chiar eu o scrisesem.
Mi`era foarte cald. Nu intelegeam de ce. Ma deruta negrul profund al cerului. Aveam impresia ca nu pe pamant trebuie sa stau. Trebuia sa fiu acolo,langa Luna. Credeam ca ea ma cheama si ma incalzeste. Insa mi`am dat repede seama ca rasuflarea ta era fierbinte. Nu cred ca eram constienta ca esti langa mine. La fel de bine puteai fi vantul. Din seara aia sau din oricare alta. Poate nici nu te vedeam. Poate din cauza lacului care`mi atragea atentia. Sau a greierilor. Sau tot ce era in jurul nostru. Abia acum imi dau seama ca eram singuri. Atunci ma simteam in jurul tuturor.
Fredonam un cantec vechi. Si prost. O nota tu,o nota eu. Nu ma puteam opri din zambit. Poate ca nu vroiam. In jurul meu totul era ceata. Niste lumini imi jucau in fata ochilor si o forma confuza,care erai tu, se risipea in aer. In rest nu era nimic. Nu distingeam clar culorile. Habar n`am cum aratai. Pluteam pe valuri de sampanie. Sau de ambrozie. Sau amandoua.Nu vroiam sa pierd simpatia copacului de langa mine. Nici a baltilor. Candva,plouase. Acum era senin. Si`l vedeam din nou…cerul acela! Incepea sa ma sperie. L`am lasat balta.
Te`am luat in brate. Ciudat,deveneam constienta de tine. Nu stiu cat am stat imbratisati pe banca aia. Sau era un nor? Tot ce stiu e ca`ti simteam rasuflarea,amestecata cu rasuflarea mea, imi simteam parul jucat de vant si`n rest totul era imaterial.
Ai inceput sa vorbesti,dar nu`mi amintesc ce`mi spuneai. Eu taceam. In curand ai tacut si tu. Ne uitam amandoi la o singura stea. Ti`am cautat ochii. Fulgerau ca cerul pe furtuna. Sau ii oglindeau pe ai mei? Nu avea importanta. Fosnetul frunzelor era tot ce conta. M`am uitat din nou la cer. Ma obseda ideea ca trebuie sa plec,sa fiu langa el,undeva langa stele,departe de...unde eram de fapt? M`ai strans tare in brate si mi`ai atras atentia. Tot nu stiam cine esti,sau ce se intampla,dar,cumva,trasaturie fetei tale incepeau sa prinda contur. Erai frumos. Ti`am zambit din nou. Mintea mi`a fugit undeva,departe,deasupra unei mari si am inceput sa iti povestesc viata firelor de iarba. Din gura mea suna bine orice as fi spus. Revedeam stelele in sarbatoare si delir si ma lasam condusa de Luna. O convinsesem sa te lase in pace, dar cred ca era geloasa pe tine. Nu conta,eram fericita.
Era ciudat,nu puteam fi atenta si la cer si la tine. Aveam impresia ca se intampla ceva important cu mine si ma irita faptul ca nu stiam ce.
Apoi ne`a invaluit intunericul. Zambeam si era curioasa daca si tu o faci. Nu vedeam nimic. Am incercat sa iti ating fata dar vantul ma prinsese strans de maini si nu vroia sa imi dea drumul. Sau era Luna cea care ma tinea prizoniera?
Asa ca ti`am cautat buzele cu buzele mele. Da..zambeai. Si inca ce zambet! Mai departe nu stiu.. Chiar nu mai conta nimic in jurul meu in afara de zambetul tau. Iti sopteam.. "mai lasa`mi`l putin..doar mie.." . Si l`ai lasat. Uitat pe buzele mele.
In curand sunetul facut de bataile inimii tale a acoperit sunetul facut de inima mea. N`o mai auzeam.. Nu ca as fi auzit`o vreodata. Era timpul. Sa incepem,sa sfarsim,sa fim fericiti sau sa suferim. In sfarsit,greierii au incetat sa mai cante,frunzele sa fosneasca,stelele sa rada,pietrele sa vorbeasca.. In acea tacere ritmica te`am sarutat prima data. Cat a durat,nu stiu. Chiar nu stiu.
Apoi intunericul s`a rispit si asa mi`am dat seama ca tinusem ochii inchisi. Am inceput sa rad. Vantul imi eliberase mainile. Asa ca le`am trecut prin parul tau negru si intins, ti`am mangaiat spatele slab,ti`am atins bratele de stanca... abia atunci te descoperisem in intregime si`mi placeai. In aceeasi tacere ritmica ti`am soptit numele de mii de ori pentru a`l uita dupa cateva secunde..ce conta? Erai iubitul meu.
Printre doua saruturi mi`ai soptit ca sunt a ta. Asta stiam deja
Ce ar mai fi putut fi?
Nimic.
A venit dimineata. Cerul nu m`a mai hipnotizat prin profunzimea lui, stelele au fugit iar tu ai disparut odata cu ele, te`ai risipit odata cu vantul.
Luna insa ramasese cu mine. Am rugat`o sa plece. De data asta plangeam cand i`am spus sa taca. Ramanea secretul meu, secretul ei ...
...si al tau.
Intoarce`te iubitule.
miercuri, 1 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)