
Stateam intr'o padure fermecata,plina de culoare,verde,cu stropi de aur si argint picurati pe copaci.
In jurul meu,ascuns,cand ochii erau inchisi si sunetele taceau,doar vantul imi soptea ceva. Ceva uitat,nescris,un secret ce mi'era dezvaluit. Mie,doar mie.
Ascultam furata de vibratia cuvintelor lui si nu am observat ca noaptea fugea pe langa mine si stelele lasau loc soarelui. Clipele se dilatau la nesfarsit si o explozie de aburi neclari si mirosuri psihedelice a avut loc langa mine. Doar eu stateam nemiscata si ascultam vantul,in timp ce iarba crestea si lianele mi se incolaceau in jurul picioarelor iar fluturii albastri ai diminetii gravitau in jurul meu si incercau sa ma trimita departe de padure,sa ma faca sa zbor si sa visez.
Si din cer a coborat el si a fost ca si cand toate culorile lumii s'ar fi spart intr'o singura privire. Privirea era a noastra,doar noi stiam ce inseamna. La inceput a fost usor si incet,mai mult comunicam senzatii,apoi totul s'a intensificat brusc si am inceput sa ne strigam singuri si sa urlam si nici macar cerul nu ne asculta.
Nu strigam ceva anume,pur si simplu scoteam sunete sa ne impotrivim naturii statice si vantului care ne imbarliga simturile prin ambiguitatea lui. Chiar credeam in ceea ce iesea din piepturile noastre si pentru asta eram fericiti. Din nou iluzia si senzatia ca o intreaga lume era alaturi de noi,indiferent cat de singuri eram.
Dar nu eram singuri,eram doar frumosi,ciudati si unul in jurul altuia inlantuiti de valuri si incalziti de sagetile rosii ale unui soare rece ce privea doar asupra noastra. Iar noptile ne erau lungi fiindca erau unice si cate stele,atatea posibilitati. In fiecare seara bifam alt minut pe cadran si nu ne mai gandeam la timp ca la un intreg,ci il luam pe bucatele,separat-fiecare unitate era doar o alta regula incalcata.
Le'am calcat pe toate in picioare,in timp ce cantam si dansam alaturi de altii ca noi fiindca ne gaseam in frunze uscate si stropi mentolati de zahar,in tasnirea izvoarelor din pietre seci. Lupii nu se ma apropiau de noi si de pestera noastra. Cu un singur gest i'am fi alungat,eram nemuritori si spirituali,traiam indiferenti la punctele cardinale si neimpresionati de luminile oraselor. Aveam lichide ce ne curgeau in vene si aburi ce ne invadau plamanii,pentru ca la un moment dat noi sa fim aburii,un univers intreg de senzatii colorate si de vibratii asurzitoare,ne ghidam dupa infinitate si totul,totul era ireal. Pentru ca totul era exact cum vroiam noi sa fie.
"Aveti grija!" spuneau penibilele,umilele,nefericitele,suparatele...ce stiau ele?
Noi aveam natura noastra...